Gâtul Poienii este fără îndoială cea mai spectaculoasă formă de relief de pe cursul inferior al râului Arieş.
Toponimul „Gâtul Poienii” provine din alăturarea termenilor „gât” (în sensul de gâtuire, îngustare) şi Poiana (cartier al Turzii, fostă aşezare rurală de la periferia oraşului Turda), indicând un loc înţeles ca „îngustarea de la Poiana”.
Pe malul stâng al Arieşului, pe teritoriul municipiului Turda, în aval de cartierul Poştarât, spre cătunul Sfântul Ioan, vis-a-vis de Stadionul Municipal, se iveşte Gâtul Poienii. Turdenii cunosc acest loc şi sub numele „La Cascadă”.
Apele Arieşului, scăpate din strânsoarea Munţilor Apuseni, după ce străpung ultima bară de calcare jurasice masive ale Culmii Petreşti, se abat tot mai accentuat spre stânga.
Deşi Depresiunea Arieşului Inferior (Turda-Câmpia Turzii) are o lărgime considerabilă, râul se încăpăţânează să erodeze versantul stâng, prin subsăpare, cea mai evidentă subminare a versantului fiind formaţiunea geomorfologică de la Gâtul Poienii. Ce forţă ciudată sau ce cumul de condiţii face ca versantul stâng care însoţeşte „râul aurului” să se prăbuşească abrupt peste undele râului, în vuietul apelor care clocotesc?!
O însemnată parte a cursurilor hidrografice din ambele emisfere suportă o deviere în direcţia polilor corespunzători emisferei în care se află, forţă de inerţie care poate fi gândită ca şi reacţie la mişcarea de rotaţie a Pământului. Aceasta forţă poate fi gândită ca şi o reinterpretare a forţei geostrofice (Coriolis), ca sub impactul unei forţe centrifuge, generate de consecinţele mişcării de rotaţie a Pământului. Este posibil ca în acelaşi timp axa de astăzi a Arieşului să fi fost o arie locală de subsidenţă a golfului badenian, şi apoi a celui sarmaţian, respectiv pliocen, înscrisă pe o linie de falie care ar continua spre est falia de pe cursul mijlociu al Arieşului (din sectorul montan), într-o serie de blocuri tectonice segmentate puternic. Din această cauză apele Arieşului nu meandrează cuminţi undeva spre mijlocul axei depresionare, ci se luptă cu malul stâng, până la crearea unui abrupt impunător – Coasta Arieşului, care în punctul Gâtul Poienii seamănă mai mult a peisaj montan, de o sălbăticie greu de imaginat în „domoala” Câmpie a Transilvaniei.
Traversarea unui fascicul de anticlinale secundare badeniene lasă urme în cursul Arieşului, prin impunerea unor mici praguri, majoritatea submerse la ape mari. În aval de linia faliei crustale majore G 10 care marchează limita vestică a Depresiunii Transilvaniei, pragul Arieşului de la Gâtul Poienii este cea mai mare cădere a apelor Arieşului.
Prezenţa pragului de la Gâtul Poienii se datorează unui cumul de factori: prezenţa unui orizont de gresii dure, puternic cimentate, care opun rezistenţă la eroziune, interpuse transversal faţă de cursul Arieşului, alături de prezenţa în imediata vecinătate a unei arii de subsidenţă accentuată, instalată de-a lungul sinclinalului sarmaţian principal care marchează axa Culoarului Turda-Apahida, care se comportă ca o structură de tip graben (bloc tectonic scufundat). Această alăturare generază un potenţial morfologic însemnat, care se impune în relief sub forma unui prag, peste care apele Arieşului se prăbuşesc zgomotoase.
Mai spre aval, la Viişoara, următorul anticlinal badenian major, tot de natură diapirică, va genera blocarea înaintării fireşti a cursului Arieşului spre est-nord-est, forţându-l să se îndrepte spre sud, pentru prima oară din tot parcursul său de la formare (Mihoeşti) şi până la deversarea în apele Mureşului (Gura Arieşului).
Pe malul opus, cel drept, cele şase nivele de terase sunt dispuse sub forma unui evantai cu o extindere largă, până sub Podişul Măhăceni (formaţiune piemontană marginală a Munţilor Apuseni), accentuând ideea devierii cursului Arieşului sub impactul unei forţe de deviaţie, a unei forţe aparente, de inerţie, posibil a forţei Coriolis privită într-o nouă perpectivă.
„Jocul” cutelor diapire, al succesiunii de anticlinare badeniene cu sinclinale sarmaţiene, este generat de comportamentul rocilor plastice (salifere) dispuse peste tuful dacitic de Dej, linia care marca odinioară tărmul mării badeniene, comportament tectonic care corespunde fazei de înălţare a Subcarpaţilor de la sfârşitul Pliocenului (acum 2-3 milioane ani).
Masele sedimentare din această parte a Bazinului Transilvan s-au deplasat pe fundamentul plastic format din complexul argilo-salifer din Badenian, sub forma unor mişcări neotectonice pozitive de compensare a maselor (efect al presiunii uriaşe exercitate de grosimea stratelor sedimentare care depăşesc 4000 m în centrul Bazinului Transilvan, la est de Pârâul de Câmpie).
Migrând lateral (unde grosimea sedimentarului din acoperiş e mai scăzută şi implicit şi presiunea litostatică mai redusă) sarea a ridicat depozitele sedimentare care o acopereau (sarmaţiene şi chiar cuaternare), boltind la Turda podul terasei superioare a Arieşului, acumulându-se în formaţiuni de tip stock, care aflorează în Complexul Durgău – Valea Sărată.
Pentru a vă convinge de „dărnicia” peisajului, vă las în compania unor instantanee surprinse chiar de pe malul stâng al Arieşului, la Gâtul Poienii, un loc accesibil rareori, doar în urma unui debit extrem de scăzut al Arieşului, pe sfârşitul verilor când se instalează o lipsă îndelungată de precipitaţii, asociată cu o evaporaţie intensă, sub efectul temperaturilor ridicate.
*Imagini reuşite suprinse pe Arieş, inclusiv la Gâtul Poienii, ansamblate într-un montaj realizat de doamna Ana Maria Catalina, care m-a însoţit în "expediţie" (mulţumesc pentru însoţire, idei, si montaje!) , le găsiţi aici
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu