18 noiembrie 2010

Mănăstirea de pe Muntele Petridului

Începuturile vieţii religioase pe Muntele Petridului, lângă Cheile Turzii, se pierd în negura vremurilor. Vechile civilizaţii din interiorul munţilor Carpaţi, apoi dacii şi mai târziu românii ardeleni şi-au clădit locuri de rugăciune pe înălţimi semeţe, în locurile cu păduri întinse, sihastre, care să le ofere ocrotire şi pace interioară. În perioada medievală, când Transilvania se afla sub administraţie maghiară, existau multe aşezări cu amprente rămase în toponimie care atestau predispoziţia stabilirii comunităţilor româneşti în arealele cu altitudini mai ridicate şi împădurite, în timp ce maghiarii ocupau zonele mai joase şi mai fertile – astfel a fost şi cazul arealului Petreşti: aşezarea de jos a fost maghiară (Also Peterd/ Magyar Peterd), iar cea de sus românească (Felsö Peterd).
Locul Piatra Corbului (bara de calcare din sud-estul Cheilor Turzii) a fost utilizat de daci ca şi loc de procesiuni religioase închinate zeilor. Mai târziu, coloniştii romani, au folosit şi ei arealul Cheilor Turzii ca şi loc de procesiune religioasă.
În anul 1091 înălţimile Muntelui Petridului erau ocupate de tabere ale cumanilor, popor de origine turano-altaică, mai exact ramura vestică a kimekilor, a căror prezenţă şi influenţă a fost resimţită din stepele caspice şi ale nordului Mării Negre până adânc în Balcani, fiind întâlniţi în izvoarele istorice sub diverse nume („comani” în latină, „kun” sau „kunor” în maghiară, „polovţi” în rusă, iar teutonii făceau referire la cumani sub numele valwen). Simbioza cumanilor cu populaţia autohtonă se manifesta prin control militar, dar şi prin colaborare cu populaţiile autohtone, luptând deseori alături de acestea împotriva invaziilor tătarilor şi apoi a otomanilor. Cumanii au fost singurul popor însemnat din marea familie a popoarelor turcice vechi care au îmbrăţişat religia creştină, în speţă pe cea catolică, fiind de multe ori numiţi pe nedrept „păgâni”. S-au dovedit a fi un aliat de seamă al valahilor, iar nu de multe ori legau cu aceştia „frăţii de sânge”, turnând într-un pocal vin, apoi picături din sângele fiecăruia, urmând să fie băut împreună, frăţii de cruce menţionate şi în folclorul popular românesc. Este foarte posibil, în acest caz, ca aşezările superioare din arealul Petreştilor să fi fost un amestec de români şi cumani şi să fi existat un lăcaş de cult creştin încă din zorii primului mileniu, în apropierea vechilor locaşuri de cult dacice din arealul Piatra Corbului, înainte ca maghiarii să ridice aici vreun aşezământ.
Regele maghiarilor Ladislau I a pornit cu oastea sa pentru a împrăştia taberele cumanilor stabiliţi pe Muntele Petridului si Berchişului (toponim derivat din denumirea maghiară Berkes, întâlnit şi sub numele Berchieş) , care ameninţau aşezările maghiare din acest areal. Maghiarii au atacat cu oştirea mică poziţiile de pe munte ale cumanilor, reuşind în prima parte o victorie. Apoi, însă cumanii i-au înconjurat din două părţi şi au reuşit să risipească oastea cea mică a regelui Ladislau I, aproape reuşind să îl captureze pe regele însuşi. Se spune că Piatra Potcoavă a fost formată de copita calului regelui Ladislau I, în acele clipe în care regele era cât pe ce să fie prins, în realitate urma de forma unei potcoave are un diametru mult mai mare, întrecând mărimea unei urme a piciorului unui elefant. Oastea mare a regelui, sosită ulterior, a restabilit victoria de partea maghiarilor. În urma acestei izbânde, Ladislau I a dispus printr-o danie regală întemeierea unei capele pentru rugăciune, mulţumind cerului pentru izbânda sa în faţa cumanilor, capelă care va fi distrusă în 1241, în urma marii invazii a hoardelor tătare.
Piatra Potcoavă, Foto: Florin Coman
O piatră cu urma unei potcoave uriaşe (ca o urmă de elefant) se poate vedea în vecinătatea vârfului Muntelui Petridului, în apropierea vestigiilor de astăzi ale vechii mănăstiri, este probabil locul la care face referire legenda legată de urma calului regelui Ladislau I. În această privinţă, scrierile vremii şi legendele sunt ambigue. În acelaşi timp, se aminteşte despre mănăstire ca fiind la circa 600 de paşi spre sud de la Piatra Potcoavă, în acest sens făcându-se referire la stâncăriile de la mijlocul versantului drept al Cheilor Turzii, sub care stă Peştera Hornarului. Dovada că se face referire la două locuri distincte este faptul că aici, în stâncăriile de deasupra Peşterii Horarului, urma unei eventuale figuri în formă de potcoavă este incomparabil mai mare (zeci de metri chiar) în comparaţie cu cea amintită în legătură cu urma (ca de elefant) care se spune că ar fi fost lăsată de calul lui Ladislau I. Ca şi punct de reper, pentru a întâlni locul vechii mănăstirii la 600 de paşi spre sud de aşa-zisa Piatră Potcoavă, cu siguranţă, se face referire la stâncăriile de deasupra Peşterii Hornarului.
Cronicele maghiare amintesc de existenţa unei mănăstiri de rit catolic pe Muntele Pădurii Crăieşti celei Mari (pădurea ce se întindea pe cea mai mare parte a Culmii Petreşti de astăzi, donată în 1293 de către regele Andrei oraşului Turda), în secolele XII – XIII, în locul „La Biserică”. Actul de cancelarie maghiară, emis de „Capitlul” Bisericii din Oradea, la 6 octombrie 1278, aminteşte de existenţa unui stăpân al Ţării Hăşdăţii şi despre mănăstirea existentă pe Muntele Petridului sub jurisdicţia Terra Hasadat.
Trecerea mănăstirii în patrimoniul ortodoxiei româneşti este plasată cu probabilitate pe la mijlocul secolului al XVI-lea, lipsind date exacte asupra momentului şi modului de schimbare a patrimoniului. Ştim doar că în 1568, principele Transilvaniei, Ioan al II-lea Sigismund Zapolya, a emis un act privind impozitarea mănăstirii Petridului aflată pe două teritorii administrative – altarul mănăstirii se află pe teritoriul Scaunului Arieşului (Aranyosszek), mănăstirea fiind obligată să plătească Scaunului anual 1 taler de aur, un berbec gras şi un stup de albine, iar restul mănăstirii fiind arondată Comitatului Turda-Arieş. Românii au preluat probabil în prima parte a secolului al XVI-lea zona pustiită, părăsită de catolici, iar cu ajutorul contribuţiei satelor din împrejurimi şi-au făcut un lăcaş de rugăciune, pomenit în actul emis în 1568 de către principele Transilvaniei. În anul 1678 Dosoftei trimite cartea sa „Viaţa şi petrecerea sfinţilor” Mănăstirii Petridului, cu o dedicaţie în slavonă: „Sfintei Mănăstiri a Adormirii Preasfintei şi Preacuvântatei Născătoarei de Dumnezeu, Preacuratei şi Pururea Fecioarei Maria din Petrid, am dăruit această carte, pentru ca sfinţii părinţi să mă pomenească pe mine şi părinţii mei Leontie şi Maria născută Misira. În anul 7195 (1687), iunie 8 în Striju, pe când mă aflam printre străini din pricina vremurilor nepaşnice.” Pe acelaşi exemplar al cărţii, există o altă însemnare, ulterioară, tot în slavonă, cu o altă caligrafie: „Această sfîntă carte, anume Proalog sau Vieţile tuturor sfinţilor a smeritului Dosoftei mitropolit de Suceava, se dă întru numele rodului mieu Leontie şi Maria, anume Misira, şi ctitorii sfintei mănăstiri, anume Toader Balica din Sălicea, Căldare Ion, Glava Toader din Petridul de Sus, Guzna Ion de pe Valea Arieşului/lăcuind în ţara rusască, şi această carte să nu fie dată în alt loc; cine o va fura ori o va vinde de la Mănăstirea Petridului, aproape de Cetatea Turdei să fie proclet anatema, văleato de la naşterea lui Domnu şi Mântuitorului nostru Is. Hs. Leat 1688.”
Însuşi Dosoftei, Mitropolitul Moldovei a copilărit la Mănăstirea Petridului, părinţii săi (Leontie şi Maria) şi alte  rude ale sale fiind ctitori ai acestei mănăstiri.
Peste două secole, în prima parte a secolului al XVIII-lea, mănăstirea de pe Muntele Petridului trece în patrimoniul greco-catolicilor. Începuturile mănăstirii greco-catolice sunt legate de numele călugărului Crăciun, în acel timp în care Scaunul Arieşului era condus de familia Orbăneştilor, mai exact după anul 1732, cand Orban Elek senior ajunge la conducerea Scaunului Arieşului. Mănăstirea Petridului a fost printre puţinele lăcaşuri de cult cruţate de generalul Bukow, cu condiţia înfiinţării în încinta mănăstirii a unei şcoli pentru copiii proveniţi din cele trei Petride. După 1760, majoritatea lăcaşurilor ortodoxe care au refuzat să treacă la „unirea cu Roma” au fost distruse de către armata generalului Bukow, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, trimis de împărăteasa Maria Tereza să înăbuşe mişcarea de rezistenţă iniţiată de călugărul Şofronie. Mănăstirea Petridului a scăpat de demolare în parte datorită ritului său greco-catolic, îngăduit de coroana austro-ungară, iar pe de altă parte datorită angajamentului călugărilor de aici de a deschide o şcoala pentru copiii satelor din împrejurimi.
În două dintre zilele anului aveau loc pelerinaje, după spusele istoricului Orbán Balázs „aveau vizitatori din toată Transilvania, ba şi de dincolo de Pasul Craiului”: de Rusalii, celebrând salvarea miraculoasă a lui Ladislau I, şi în Joia Mare, în amintirea creştinilor ucişi de marea invazie mongolă (tătară) de la 1241.
Ecourile răscoalei lui Horea ajung şi în părţile Petridului, o parte din călugări fiind alungaţi, şcoala de la mănăstire fiind redusă strict la copiii proveniţi din cele trei Petriduri, iar totodată se sistează şi pelerinajele la mănăstire, fiind considerate periculoase de către autorităţi.
Din secolul al XVII-lea avem mult mai multe detalii despre mănăstirea Petridului. Ridicarea topografică din 1769-1773, care a stat la realizarea hărţii iosefine, stabileşte suprafaţa cuvetei unde era situată mănăstirea la circa 2 ha. Harta Iosefină a Transilvaniei, finalizată în anul 1773, consemnează existenţa mănăstirii Petridului în locaţia „Monostor” cu o precizie grafică depinzând de stadiul de dezvoltare al tehnicii din acea perioadă. În amănuntul arealului Monostor sunt reprezentate cu migală: biserica mănăstirii, în partea central-vestică a cuvetei; zece mici clădiri asemănătoare, cu acoperiş înclinat (colorat pe hartă cu negru), clădiri care probabil au fost chiliile mănăstirii; patru clădiri un pic mai încăpătoare, cu acoperiş mai puţin înclinat (colorat pe hartă cu roşu), probabil funcţionând ca dependinţe ale mănăstirii; o clădire alungită, amplasată în partea nord-vestică a incintei mănăstirii (cu acoperişul colorat pe hartă cu culoarea neagră) care probabil funcţiona ca şi şcoală; un semn alungit, în partea sud-vestică, semnificând probabil poarta vechii mănăstiri, amplasată chiar lângă o răscruce; o linie îngroşată (de culoare brun închis), marcând zidul care delimita incinta mănăstirii, incintă care avea o formă uşor alungită, ca de pară. Mănăstirea greco-catolică a Petridului, în acestă perioadă, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
detaliu amănunt locaţia Monostor - conform Hărţii Iosefine
Cea mai amănunţită descriere a vechii mănăstiri greco-catolice o face istoricul Orbán Balázs, în lucrarea sa Oraşul Turda şi imprejurimile sale” (titlul original fiind “Torda város és környéke", publicată în 1889, la Budapesta) :

Mănăstirea formează o oază în marea de pietre de munte. Această culme este compusă din bolovani, ca şi când s-ar fi pietrificat o mare în valuri. […] Un singur teren aici face excepţie, cel de la Piatra Potcoavă spre miazăzi la 600 paşi, unde între nişte arbori singuratici se vede o vegetaţie bogată, ca un buchet pe vârful muntelui gol. Aici, la umbra acestor arbori singuratici, în locul acesta misterios, în forma unui berc, trebuie să căutăm mănăstirea de odinioară cu bisericuţa ei comemorativă şi mănăstirea de mai târziu. […] Muntele este acoperit cu o armură solidă de stânci, numai într-un singur loc mâna omenească a rupt armura şi în locul unde a îndepărtat stâncile, sau poate pământul a fost adus acolo de altundeva, a făcut o mică grădină, o oază magică în mijlocul pustietăţii rigide. […] Din pietrele desfăcute din stratul de stânci au ridicat un zid ciclopic, jur împrejur, prefăcându-l într-o fortăreaţă în formă de pară. […] Întreaga circumferinţă este de 1150 paşi, […] zidurile făcute din bolovani mari şi azi se mai văd şi peste tot au o înălţime de 1-2 stânjeni. […] Amestecaţi printre aceşti arbori uriaşi şi în interiorul bercului se află tot felul de pomi roditori altoiţi (peri, meri, pruni, etc.), corni mari, ba chiar şi doi platani, drept mărtuire a culturii intense practicată aici. […] S-au îngrijit şi de irigarea şi udatul artifical, pentru care, în parte, aveau apă din trei fântâni adânci, a căror gropi zidite se mai văd încă şi acum, dar mai ales cisterna sau lacul de acumulare a apelor de ploaie, în care apa era condusă prin canale săpate în suprafaţa stâncii (Alak to). […] În apropierea bisericii se văd clar fundaţiile edificiilor şcolii şi ruinele mănăstirii, mai ales fundaţiile micilor chilii călugăreşti. Nu departe de aici, sunt alte urme de cladire, despre care se spune că ar fi rămăşiţele unei mănăstiri de călugăriţe.

Pe amplasamentul vechii mănăstiri exista şi un cimitir.
cuveta unde se află vechea mănăstire de pe Muntele Petridului; Foto: Florin Coman
Tot Orbán Balázs aminteşte de existenţa unei alte mănăstiri, a Berchişului (în împrejurimile satului denumit Berkes in limba maghiară), având rol de refugiu în caz de primejdii: „Pe un platoul al muntelui care se întinde spre Arieş, numit Dealul Bethlen, se mai văd ruinele unei mănăstiri, iar în jurul ruinelor ei, iarăşi pomi fructiferi, mult apreciaţi de păstori. Oamenii spun că această mănăstire aparţine celei de pe Munte, şi o numesc Mănăstirea Berchişului, folosindu-o în caz de primejdii, ca loc de refugiu a călugărilor de pe Munte. În apropierea Petridului de Sus, pe locul numit Tău, era moara mănăstirii şi heleşteele călugărilor.” Mănăstirea Berchiş (Berchieş) a fost fondată în secolul al XVII-lea.
Locaţiile mănăstirilor pe Harta Iosefină
În 1783, la cererea vicarului general greco-catolic al Blajului, protopopul Teodor Meheşi este numit să realizeze un inventar al Mănăstirii Petridului, în urma căruia raportează: 1,14 ha teren care alcătuia incinta mănăstirii, un arător de 10 felderi (100 litri cereale), un fânaţ de 6 care şi o pădure.. Pe lângă acestea, călugării mai deţineau o grădină de legume, o plantaţie de arbuşti şi pomi fructiferi, stupi cu albine.
În 1848, evenimentele revoluţionare care au cuprins întreaga Europă, aprind ecouri şi în aceste părţi. Avram Iancu şi Simion Balint împreună cu lăncierii lor se retrag la mănăstirea Petridului. Trei dintre conducătorii revoluţiei române de la 1848 au copilărit în părţile Petridului - Simion Balint, originar din Copăceni, lângă Cetatea Turzii, împreună cu Vasile Ciurileanu (din Ciurila) şi cu George Bariţiu, la unchiul primului dintre ei, preotul Grigore Balint. Tot la mănăstirea Petridului s-au refugiat şi alţi intelectuali ai satelor din împrejurimi, printre care şi preotul Ioan Popu Bariţ (tatăl lui George Bariţiu), asupra căruia fusese decretată sentinţa de pedeapsă cu moartea. În primăvara anului 1849, tabăra rezistenţei româneşti de la mănăstirea Petridului numără peste zece mii de oameni. La 1 iunie 1849, două companii de vânători maghiari, conduşi de Carol Velitz (dinspre Hagymas, localitate cunoscută astăzi sub denumirea Plaiuri), respectiv Adam Lengyel (dinspre Turda, prin Platoul Pordei), au misiunea să împingă înapoi tabăra de la mănăstirea Petridului. Combatanţii lui Avram Iancu s-au restras spre interiorul muntelui, la cealaltă mănăstire, cea a Berchieşului, astfel că vânătorii maghiari ard mănăstirea, şcoala şi toate construcţiile din amplasamentul mănăstiresc. Cărţile şi obiectele mănăstireşti au fost salvate, fiind ascunse din timp, iar clopotul a fost scos din flăcări, şi salvat şi acesta. Afirmaţia istoricului Orbán Balázs cu privire la faptul că maghiarii au plecat de la mănăstire luând prăzile cu ei, este eronată, deoarece au dat foc întregii mănăstiri, arzând tot ce era înăuntrul ei. La fel de eronată este şi afirmaţia aceluiaşi Orbán Balázs că mănăstirea s-a aprins din cauza schimbului de focuri, românii s-au retras din timp, necunoscând probabil mărimea armatelor trimise de maghiari, şi încercând să se regrupeze pentru a nu fi surprinşi, şi au ascuns şi obiectele de cult din timp (dacă nu ar fi făcut aşa, aceste obiecte de cult nu ar fi mai putut fi salvate probabil şi ar fi ars odată cu mănăstirea); în cazul în care românii ar fi opus rezistenţă, fiind peste zece mii şi bine organizaţi, profitând şi de conformaţia terenului, nu ar fi putut fi învinşi de doar trei sute de vânători maghiari.
După distrugerea mănăstirii în 1849 de către trupele maghiare, sătenii petrideni construiesc călugărului rămas o bisericuţă, o chilie şi o clopotniţă. După eşecul revoluţiei, aici pribegea Avram Iancu, Crăişorul Munţilor fiind primit de fiecare dată cu multă căldură de către săteni, care îi aduceau mâncare.
Intemperiile duc la distrugerea micii bisericuţe, iar după anul 1880 nu mai există nici un călugăr pe Muntele Petridului.
În perioada interbelică, preotul Vasile Sinu, ajutat de enoriaşi, reuşeşte să reclădească din lemn biserica mănăstirii, între anii 1933-1938, pe acelaşi loc, purtând în continuare rit greco-catolic şi având un hram nou – „Schimbarea la Faţă”, sfinţirea bisericii fiind realizată la 6 august 1938, la sfinţire participând şi episcopul Iuliu Hossu. Tăierile masive de pădure vor priva acest loc de peisajul său mirific, însă mai există chiar şi după cel de-al doilea război mondial urme clare asupra vestigiilor vechii mănăstiri, iar cimitirul monahilor încă putea fi distins în incinta cuvetei. În jurul anului 1968 bisericuţa de lemn în stil bizantin, ridicată între anii 1933-1938, pe locul vechii mănăstiri, a fost demantelată.
Imagine de epocă: Bisericuţa de lemn de pe locul vechii mănăstiri
O troiţă de lemn a fost ridicată pe locul altarului vechii biserici de lemn construite în perioada interbelică, în cuveta vechii mănăstiri a Petridului, sfinţindu-se la data de 4 august 2010, marcând aproape un mileniu de trai monahal pe Muntele Petridului, în acest loc, din apropierea Cheilor Turzii.
placa comemorativă de pe troiţa ridicată pe locul vechii mănăstiri a Petridului; Foto: Florin Coman
La circa 4 km spre vest, din acest loc, şi la 1,5 km în sudul satului Petreştii de Sus, în toponimul „La Curmături”, la poalele Munceilor Borzeştilor, prin iniţiativa preotului Vasile Ştiopei, s-a hotărât construirea unei mănăstiri ortodoxe, în formă de cruce greacă, cu pictură de tip frescă în paraclisul interior. 
Noua mănăstire a Petreştilor; Foto: Florin Coman
Mănăstirea ortodoxă poartă hramul „Schimbarea la Faţă”, iar sfinţirea paraclisului s-a realizat la 6 august 2006. Schimbarea locaţiei de construcţie s-a făcut datorită solului nepotrivit şi a condiţiilor vitrege din cuveta vechiului aşezământ, deşi s-a dorit continuitatea vechiului amplasament. Probabil, pe locul vechii mănăstiri, se va construi un mic paraclis şi o chilie subordonată noii mănăstiri ortodoxe. Reînnodarea tradiţiei mănăstireşti în arealul Petridului a fost realuată astfel de monahul Teofil Popescu.
Pentru a localiza exact amplasamentul vechii mănăstiri de pe Muntele Petridului şi pentru a demonta unele mituri legate de locaţii şi interpretări eronate, am realizat o expediţie de cercetare în teren în data de 12 noiembrie 2010. Expediţia a fost pregătită după o documentaţie atentă, pentru a nu „bâjbăi” în teren şi a merge pe cât posibil la punct ţintă, urmând a fi verificate realităţile din teren cu documentaţia deţinută. 
Itinerarul expeditiei din 12 noiembrie 2010 - în căutarea amplasamentului vechii mănăstiri a Petridului
Fără rezultatele expediţiei, fără verificarea din teren, astăzi nu ar fi fost posibil acest articol atât de detaliat şi nici corectarea unor erori ale celor care au studiat anterior problema vechii mănăstiri a Petridului şi a amplasării acesteia. Membrii expediţiei au fost: subsemnatul, Florin Coman, colega de la blogul comun Cu Pluta pe Arieş – Ana Maria Catalina, şi domnul Emil Şeulean, 
Emil Şeulean; Foto: Ana Maria Catalina
un om pasionat de drumeţii, cu un ochi ager, care a „mirosit” imediat crucile de piatră care marchează aliniamentul înălţimilor maxime ale Culmii Petreşti.
Dealul Bisericii (793 m alt.), Foto: Florin Coman
Expediţia a început din centrul localităţii Petreştii de Mijloc, alegând cel mai domol urcuş, ţinând uliţa principală, apoi am traversat Valea Petridului şi mergând tot înainte, spre răsărit, de-a lungul unei vâlcele, surmontând o diferenţă de nivel de circa 60 metri, ajungând apoi deasupra versantului drept al Cheilor Turzii, pe platoul carstic al Culmii Petreşti. Identificând crucile de piatră dispuse de montaniarzi pe aliniamentul interfluviului Culmii Petreşti, a fost relativ uşor – ne-am îndreptat spre sud-vest, până am ajuns la cuveta cea largă de circa 2 ha, pe locul vechiului „Monostor”. După ce am finalizat cercetările la faţa locului, am urmat o direcţie spre est, spre Piatra Corbului, coborând printr-un sector impus de o eroziune torenţială pe faţada versantului. Coborârea nu a fost deloc domoală, dar totul s-a liniştit când am ajuns pe marcajul triunghi roşu, marcaj care ne-a dus jos, la cabana Electrica, unde am avut de surmontat trecerea Hăşdatelui pe o punte improvizată din trei buşteni, aceasta fiind surpriza de final – lipsa podului vechi pe unde intrau majoritatea turiştilor spre Cheile Turzii.

Mai jos, vă împărtăşesc documentaţia care a stat la baza convingerii găsirii amplasamentului vechii mănăstiri de pe Muntele Petridului, documentaţie care a fost probată de cercetarea din teren:
- descifrarea pe hărţile de epocă (harta iosefină a Transilvaniei, datând din 1773) a toponimului Monostor, în zona Cheilor Turzii, iar în detaliu descoperind dovada grafică a desenului unei mănăstiri, cu toate dependinţele ei;
- interpolarea grafică pe noile hărţi, pe baza corelaţiei acestora cu detaliile de pe harta iosefină, interpretând scările de distanţă şi puncte de reper fixe aflate pe ambele tipuri de hărţi (iosefină şi hărţile noi, de detaliu). Interpolarea s-a realizat pe două direcţii – prima unind inflexiunea concavă a Văii Petridului în centrul localităţii Felsö Peterd (Petreştii de Sus) cu ieşirea Hăşdatelor din Cheile Turzii, iar a doua direcţie unind inflexiunea convexă a Văii Petrid din centrul localităţii Közep Peterd (Petreştii de Mijloc) cu izvorul pârâului Kaltes Baad (Baia Rece/Pârâul Feredeului). Apoi, s-a trecut la interpretarea distanţelor, prin ponderarea lor în funcţie de diferenţele de scări de reprezentare;
- respectarea distanţelor aproximative menţionate în scrierile istorice (1,5 km de Petreştii de Mijloc, respectiv 600 paşi, adică circa 180 metri spre sud de la Piatra Potcoavă);
- verificarea unor date de topometrie (altitudinea de 780 metri, suprafaţa de circa 2 ha a cuvetei întâlnite)
- identificarea în acest loc a unor toponime indicând prezenţa unui lăcaş de cult (Culmea Mănăstirii, Dealul Bisericii, Monostor, „La Biserică”);
- existenţa unor condiţii de relief care probează indicaţiile istorice - existenţa unei cuvete naturale cu o suprafaţă de circa 2 ha şi o circumferinţă de circa 345 metri; forma uşor alungită a cuvetei, de forma unei pare, apropierea de Vârful Muntelui Petridului;
- existenţa unor urme arheologice descoperite la faţa locului (identificarea adânciturilor care marcau vechile fundaţii ale construcţiilor din interiorul mănăstirii);
- excluderea celorlalte amplasamente presupuse, datorită neîndeplinirii unor din condiţii (altitudine diferită, inexistenţa unei cuvete cu o suprafaţă de circa 2 ha, ori nu corespundeau amplasamentului toponimului Monostor de pe harta iosefină).
Imagine satelitara asupra amplasamentului vechii manastiri de pe Muntele Petridului; sursa: Google Earth
Vreau, cu această ocazie să discutăm şi unele „mituri” vehiculate până în acest moment, care se dovedesc a fi eronate, şi anume:
- troiţa amplasată pe locul bisericuţei de lemn ridicate în perioada interbelică nu ar corespunde amplasamentului vechii mănăstiri – FALS. După cum putem vedea şi în detaliul de pe Harta Iosefină, poziţia vechii mănăstiri este în partea central-vestică a cuvetei, poziţie pe care se suprapune şi troiţa ridicată pe locul vechii biserici de lemn construită în perioada interbelică.
- cuveta ar fi fost locul unui vechi lac glaciar, rezultat în perioadele glaciaţiunii cuaternare – FALS. Nivelul zăpezilor permanente în munţii de pe teritoriul României nu a coborât niciodată, nici chiar în timpul perioadelor de răcire climatică maximă din Cuaternar, sub altitudinea de 1800 metri. În Culmea Petreşti ne aflăm la mai puţin de 800 metri altitudine, astfel că orice comentariu pe marginea existenţei unui lac glaciar sau a altor forme de relief de modelare glaciară e de prisos. Cel mult, e posibil să fi intervenit tangent doar un fenomen de modelare în urma mecanismului de nivaţie. Cel mai probabil cuveta s-a format prin procese de modelare carstică – prin dizolvarea calcarului mai friabil din acest loc, spălarea sa, urmată de transportul său pe verticală, infiltrare şi apoi prin drenaj subteran, relocarea sa prin precipitarea  în înteriorul unor forme endocarstice, în principiu.
- apa de la Izvorul Popii ar fi alimentat mănăstirea, sau călugării ar fi folosit în mod curent apa din acest izvor – FALS. Istoricul Orbán Balázs aminteşte că apa folosită de călugări, în interiorul mănăstirii provenea din cele trei fântâni adânci din cuprinsul incintei mănăstirii, ale căror gropi zidite se mai vedeau încă la sfârşitul secolului al XIX-lea, secondate de un bazin lacustru (un fel de cisternă) care colecta apele pluviale, aceste ape din precipitaţii fiind apoi folosite la irigaţii.
Ţin să aduc mulţumiri celor care au ajutat ca acest articol să devină realitate: domnului inginer Radu Cerghizan, prin documentaţia pusă la dispoziţie şi prin sfaturile utile date acolo unde cercetarea era mai greoaie, doamnei cond. arhitect Ana Maria Catalina, prin munca sa de strângere de informaţii de la oamenii locului şi prin moderarea materialului foto şi video, domnului Emil Şeulean, cu privirea sa ageră, care ne-a ajutat să descoperim mai uşor locaţia căutată, şi nu în ultimul rând păstorului de pe Cheile Turzii, Florea Viorel, localnic din Petreştii de Mijloc, care ne-a furnizat, la rândul său, informaţii ajutătoare.
Păstorul din Petridul de Mjloc - Florea Viorel; Foto: Ana Maria Catalina

5 comentarii:

Frumos şi interesant articol, dar am o nedumerire. Aici este vorba de anul 1949 sau 1849?
"După distrugerea mănăstirii în 1949 de către trupele maghiare,...."

Super materialul. Te felicit! Abia astept sa citesc urmatoarele.

@Abbilbal - multumesc pentru aprecieri.
La ora cand ai scris comentariul nu era inca moderat, sa il vad. Am lucrat foarte mult, sute de ore de cercetare pentru acest material, si a fost doar o simpla tastare gresita, la introducerea materialului. Am modificat-o de dimineata, ca la 4 noaptea eram prea obosit sa sesisez tot.
E modificata de mult, dinainte de ora 10 :), chiar daca nu am vazut la acea ora comentariul tau.

@ Ionel - iti multumesc pentru aprecieri.
Des nu o sa pot scoate multe astfel de materiale, acesta a luat sute de ore de munca, pentru a iesi cum a iesit. Plus cercetare pe teren.
Pe langa munca de zi cu zi, a insemnat aproape tot timpul disponibil, si sacrificarea orelor de somn :))
M-am ambitionat sa ma apuc de acest material abia saptamana trecuta, am gandit amplasamentul, am mers la fata locului, apoi au fost necesare iarasi cateva zile de munca, pentru a confrunta toate documentele avute, a lega aceste informatii cu alte cunostinte proprii si cu realitatile gasite in teren.
Vazand atatea erori si expeditii dupa expeditii soldate cu ezitari, m-am gandit - de ce nu m-as implica si eu, sa vedem, sunt capabil sa reusesc dintr-o singura expeditie, si intr-o saptamana si un pic de munca, pe apucate, la material?
Raspunsul inca nu il stiu. Numai voi cititorii puteti sa imi spuneti daca am reusit sa fac o treaba buna, si nu m-am hazardat sa emit erori.
Va multumesc si pentru critici (daca sunt argumentate), si pentru aprecieri si interesul acordat.

Florin ai facut o treaba excelenta.
Si nu trebuie sa scri des pe blog, rar dar cu astfel de articole.

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More