29 martie 2011

Sălbaticele chei ale Turului

Nu departe de Turda, mai spre miazănoapte, se întind ţancurile romantice de piatră ale Turului. De aici, odinioară, coloniştii romani captau pânza freatică, pe care o direcţionau prin conducte din teracota spre castrul Potaissa, ca şi garanţie a urbanizării ei. Apa, piatra şi lemnul din această parte garantau susţinerea civilizaţiei în Potaissa, al treilea mare centru urban al Daciei colonizate de romani.

De o sălbăticie rară, Cheile Turului (sau a Turenilor, cum mai sunt numite) sunt ostile drumeţilor pasivi, prea puţin dispuşi la efort şi aventură.


Departe de a fi un alpinist convins, îmi amintesc cu plăcere clipele din copilărie când veneam aici cu o foaie de hârtie şi un creion, desenând contururile zonei, mersul potecilor şi micile surprize aflate aici la tot pasul – forme de relief deosebit de interesante. Am cutreierat aceste locuri, în fiecare anotimp, chiar şi iarna, când pentru a urca până sus pădurea din defileul din aval de chei, era o adevărată încercare, mai ales la partea superioară, când în unele doline se adunau nămeţi mai înalţi ca un stat de om. Fie că mergeam prin Pădurea Copandului, leagăn al unor curiozităţi greu de imaginat pentru cineva care nu a străbatut-o zile în şir la pas (stejari cu frunze uriaşe, flori rare, zeci de varietăţi de arbuşti şi chiar foarte multe varietăţi de corn – cu diferite forme şi grade de coacere ale fructelor), fie că urmam culmea dealurilor şi scrutam de sus amănuntele, fie că mă luptam pe firul văii să înving cheile de la un capăt la altul, fie că le luam pieptiş prin mijloc, de pe un versant pe altul, neasigurat de vreo coardă – am simţit de fiecare dată acelaşi lucru: faptul că mă aflam într-un loc care nu îşi epuiza niciodată misterele.

Cheile Turului în sine se întind pe 25 ha de stâncării sculptate de Valea Racilor (afluent pe stânga al Arieşului, la Turda) în calcarele jurasice ale Munţilor Trascăului, mai exact în Culmea Sănduleşti, extremitatea estică a Carpaţilor Occidentali. Este un areal cu un contrast puternic, o multiplă întâlnire a unor forme deosebit de variate de relief, fiecare cu o altfel de geologie şi vegetaţie – arealul colinar al Câmpiei Transilvaniei (care se termină undeva în limita Dealurilor Turului), zone de subsidenţă aflate la limita ramei montane ale ultimelor prelungiri estice ale Munţilor Apuseni (Depresiunea Tureni, Depresiunea Turda-Câmpia Turzii continuată prin Culoarul Copandului), ultimele prelungiri sudice ale Masivului deluros submontan al Feleacului (Dealul Cheia, Dealul Dăbăgău) şi barele montane de calcare intercalate de urme a unei cicatrici ofiolitice şi apoi de şisturi de epizonă (cloritoase, sericitoase, micacee) din extremitatea estică a Munţilor Apuseni (Culmea Petreşti, Dealul Ghicenghe).

Cheile Turului se întind pe 1850 m de-a lungul Văii Racilor (cunoscută şi sub denumirea de Rachiş sau Copand), între localităţile Tureni şi Copăceni, fiind decretate rezervaţie naturală floristică de interes naţional cu valoare mixtă (cu obiective preţioase de natură floristică, faunistică, peisagistică, geologică, speologică şi arheologică).

Aici s-au descoperit 53 de complexe de locuire aparţinând unei civilizaţiii neolitice, tracice şi pre-tracice.

Cheile Turului sunt gazdă a numeroase forme de relief, aici putem aminti: numeroase grote şi peşteri (au fost descoperite 29 de peşteri, dintre care mai renumite sunt – Peştera cu Silex, în lungime de 64 metri, Peştera de sub Grohotiş, cu o lungime de 28 metri, Peştera Vulturilor, Şura Mică, Peştera cu Horn, Peştera Hotel numită şi Peştera pentru Bivuac), pereţi verticali înalţi de până la 150 m metri înălţime (Peretele Tărcat, Peretele Galben, Peretele Umbrit, Peretele Mare, Peretele Lins, Peretele de la Bulboană, Peretele Ascuns, Peretele Spălat, Peretele Grotei), repezişuri şi cascade (Cascada Mare, Cascada Evantai), marmite, doline, arcade (Poarta Amfiteatrului), poduri naturale, ace de stâncă şi turnuri (Popa Ţiganilor, Turnul Alveolelor, Ţancul Mare, Turnurile Gemene, Ţancul Fetelor), surplombe, brâne suspendate (Brâna Aeriană), grohotişuri, muchii, vâlcele (V. Ghicenghe), mici depresiuni în care s-au instalat lacuri şi bulboane.

Calcarul este destul de friabil, pe alocuri existând intruziuni dolomitice (carbonat de calciu şi magneziu), care sunt mai masive, iar pe alte părţi depuneri de travertin (prin precipitarea în loc a calcarului dizolvat de pe versanţi).

Există numeroase trasee de căţărare, având dificultăţi variate, unele mai dificile din cauza friabilităţii locale a calcarelor, iar altele practicabile şi pe timp de ploaie sau cu asigurări mobile.

În general, rezervaţia Cheilor Turului este împărţită în câteva segmente, enumerăm astfel dinpre amonte spre aval:

- zona carierei de la Tureni, zona de intrare a Văii Racilor în sectorul de calcare a Culmii Petreşti;

- Zona Cascada Mare;

- Zona Brâna Aeriană;

- Zona Popa Ţiganilor;

- Zona Ghicenghe;

- Zona Ţancurilor.

Mai spre aval de cheile propriu zise, intrăm în sectorul Pădurii Copandului, cu versanţii destul de abrupţi, însă împăduriţi, iar apoi într-un scurt sector de defileu, unde există şi urmele unei foste cariere (Cariera Copandului), după care Valea Racilor întră în localitatea Copăceni, iar peisajul se domoleşte brusc.

Am încercat să vă aduc la cunoştinţă aspecte mai puţin cunoscute despre această nestemată a naturii aflată pe teritoriul comunităţii noastre, în imediata apropiere a Turzii. Alte amănunte despre trasee de căţărare nu cred că sunt oportune lucrării de faţă, ele pot fi găsite şi accesate cu uşurinţă în unele lucrări de specialitate sau chiar pe internet.

Vă las să vă faceţi o idee despre aceste locuri deosebite, studiind planul de mai jos, efectuat la faţa locului duminica 29 august 2010, înarmat cu o hârtie, un creion şi câteva cunoştinţe despre locul de faţă.

Restul poveştii este aici.

4 comentarii:

Frumos descrise Cheile Turului. Pentru câteva clipe am revenit prin locuri cunoscute.

bine florine, foarte bine

Aşa cum eu am greşit - din fuga condeiului, evident! - şi am mutat Hăşdatele în Cheile Turului, şi tu ai mutat Valea Racilor de pe stânga Arieşului pe dreapta! Se ia în considerare sensul de curgere al râului receptor, în acest caz, Arieşul. Valea Racilor vine din stânga Arieşului! Te rog să faci cuvenita rectificare.

Imi cer scuze.
Aveti perfecta dreptate.
Se intampla la graba - am scris acest post (amanat de mult) noaptea tarziu, obosit dupa o zi prelungita de munca, si m-am grabit!
Am corectat.
Va multumesc pentru observatie.
Am realizat corectia de rigoare.
Valea Racilor se varsa pe dreapta Ariesului, undeva in nordul Parcului Central, la baza abruptului de cuesta de deasupra Strazii Iuliu Maniu :)
Imi cer scuze inca odata, pentru ca din greseala, din graba, nu am verificat cu atentie intregul text.
Felicitari pentru observatie, acum sper sa fie totul corect.

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More